Florenta

   Tocmai ce am ajuns in orasul Florenta.Tara?Italia, desigur.

   Soarele se afla pe cerul de azur, trimitand raze fierbinti si amenintatoare ce furau cu lacomie fiecare strop de racoare.Cerul era cu totul expus ochilor mei ageri, orbiti inca de stralucirea soarelui.Niciun nor pe el care sa ii acopere frumusetea ispititoare de ochii mei iscoditori, niciun nor pe cer care sa ma protejeze pe mine, ferindu-ma de tentatia mult prea mare de a lua soarele in mana si de a fugi cu el.

   Imi tarasc obosita picioarele pe aleile vechi ale orasului, ascultand cu atentie sunetul produs de izbirea tenesilor mei cu piatra veche ce se asternea pe jos, gandindu-ma la toti oamenii care au trecut pe aici inaintea mea.Suntetul era grav, ca de vioara, foarte jos.Desi pentru unii semana cu o simpla izbitura, urechea mea percepea vioara ascunsa intre pietrele pavate.

   Am inaintat, apropiindu-ma de un castel vechi, pe care oamenii de acolo il numeau  Palazzo Pitti.Stiam si eu putina italiana, dar nu o stiam atat de bine incat sa percep 80 de cuvinte pe minut.Ma mir cum acei italieni nu se incurca in vorbirea lor atat de rapida.

   Am dat din umeri si m-am apropriat de castel.Era imens si impunator, insa constructia parea destul de simpla.Cladirea se intindea pe o suprafata destul de mare, avand o forma dreptunghiulara destul de normala, rotunjindu-se un pic in unele colturi.Mai mult etaje erau suprapuse unul peste altul, ridicandu-se vre-o trei sau patru sirurui.Mai multe usi se aflau in calea mea, foarte inalte, de forma dreptunghiulara, rotunjindu-se in partea superioara.Erau menite sa ma pacaleasca, dar eu stiam deja pe unde sa intru.Asa ca luat-o subtil pe o cotitura, umbra oferita de zidurile gloriosului edificiu, protejandu-ma de razele arzatoare.Ma simteam in siguranta, exact ca intunericul oferit de paturica preferata, atunci cand erai copil si afara ploua.Am accelerat putin pasul si am intrat pe usa destul de micuta, pozitionata strategic in fata unei statui de marmura, pentru a putea fi mai greu de observat.Probabil va intrebati de ce nu folosesc intrarea principala ca toti oamenii normali.Simplu deoarece toata lumea stie ca tururile oferite de angajati sunt plictisitoare si locurile pe care le aleg ei pentru a le vizita, nu imi starnesc curiozitatea catu-si de putin, ascunzand intr-un mod ingenios adevaratele puncte importante ale castelului.

   Cu o fortare subtila asupra usii, am reusit s-o dau la o parte din calea mea, intrand incet in holul imens.Tavanul avea forma unei cupole, picturile renascentiste oferindu-mi o senzatie ciudata de confort.Ma simteam destul de bine si inaintam incet, plimbandu-mi privirea pe fiecare detaliu al camerei, fie el cat de nesemnificativ.Nu-mi permiteam sa pierd nimic.Coalanele erau inalte impodobite cu grija cu forme gratioase si pietre care-si pierdusera stralucriea acum ceva timp.

    Mergeam pierduta pe holurile imense, asemuind castelul cu un adevarat labirint si desi imi era cu totul strain, ma simteam acolo ca si cum as fi fost in casa mea, uitand complet de paznici cand sunetul unei usi izbite ma trezi din visare si trezi in mine instinctele de autoconservare.M-am indreptat pe varfuri spre usa care acum zacea deschisa, ispitindu-ma sa intru si sa vad ce secrete ascunde si eram gata-gata sa cedez tentatiei, isntinctele de supravieturie cedand in fata dorintei si curiozitatii mele, cand deodata o voce subtire si foarte fragila se auzi murmurand un poem italian.Am recunoscut fascinata fragmente din « Divina Comedie » a lui Dante si m-am oprit langa usa, fiind inspaimantata de intunericul ce se ascundea dupa ea.Am presupus imediat ca in camera este trasa draperia, deoarece sunt mai mult ca sigura ca fiecare camera din castel are cel putin o fereastra imensa.Ma lasasem vrajita de glasul ei suav, melodios ce ma facea sa ma aproprii in mod inconstient de usa camerei, intrand intr-un final, in timp ce in urma mea usa se izbise, dar eram prea vrajita de glasul acela divin ca sa mai pot sa constientizez altceva.Cred ca am ajuns in purgatoriul lor acum si sunt cun un pas mai aproape de Rai.

   Ochii mei incepusera sa se adapteze la intuneric si am reusit sa disting formele armonioase ale unei tinere femei, ascunse de o rochie lunga si vaporoasa, inchisa la culoare ce lasa gatul expus, punand in evidenta colierul alcatuit din pietre care straluceau chiar si in intuneric.Parul ei era buclat si prins in sus, sfidand legile normalului, avand o forma rotunda, ce-mi amintea de vechile peruci franceze cu care erau impopotonate manechinele din muzee.Silueta aceea subtire parea constienta de prezenta mea, asa ca s-a apropiat cu o viteza inumana de coltul opus al camerei, ascunzandu-se dupa biblioteca, dar eu inca o vedeam, insa daca intra cineva pe usa acela era condamnat sa nu ii admire frumusetea nemarginita.

   Usa se deschise din nou, cu putere si prin ea navalira mai multi gardieni care se pare ca au aflat de prezenta mea nepofita in castel.Asa ca neavand alta iesire m-am repezit rapid spre perdeaua de culoarea unui gri fumuriu si am tras-o repede in jos, descoperind triumfatoare ca geamul era deja deschis si inainte sa sar, m-am mai uitat ultima data in acel colt pentru a fi martora la frumusetea acelei creaturi in lumina soarelui.Pielea ei parea rece si dura ca marmura, insa avea culoare fidesului, in timp ce buclele ei aveau minunata nuanta a unui mahon roscat.Ochii ei erau negri si patrunzatori, bine conturati, uitandu-se la mine atenti, hipnotizandu-ma cu asprimea lor.Buzele ei erau intredeschise si aveau culoarea sangerie, colturile buzelor ei tresarind in sus, formand un zambet strengar ce ii dadeau un aer rau, malefic chiar.Rochia sacojie ii acoperea corpul fin, dar pielea de pe gatul ei o asemuiam cu creta, stapanindu-mi in mod ciudat impulsul de a ma duce si o atinge pentru a afla daca presupunerea mea este corecta.Am sarit rapid pe geam, avand in fata ochilor imaginea ei.Ma mir cum in momentele acelea dificile, inca puteam sa apreciez frumusetea ei.Acea creatura rara facea ingerii lui Boticelli sa para de-a dreptul hidosi in comparatie cu ea, insa ceva din mine stia ca ea nu putea fi inger.Era inuman de frumoasa, dar era rea, ochii ei negri ca taciunele ii tradau adevaratul caracter.

   Contempland imaginile vazute am reusit sa trec peste impactul dintre corpul meu si apele raului Arno ce imprejmuiau ceteatea, privind cum gardienii resemnati se intorceau la locurile or.Eram intr-un moment de adrenalina, simtind cum pulsa prin venele mele, inlocuind sangele si am inceput sa inot spre mal, inainte sa mai ma avant in alta aventura periculoasa.

    Daca asta e Italia, un purgatoriu pentru pacatosii ca mine, menit sa-mi arate frumusetea si dreptatea divina, atunci nu-mi pasa, o accept cu bratele deschise.